Deoarece numarul clientilor cu buget mic de Adwords este foarte mare am zis ca ar fi bine sa scriu un articol pe aceasta tema. Cand spun buget mic ma refer la mai putin de 500Euro lunar. Evident, acesta difera de la nisa la nisa bugetul; de la site la site. Pentru unele site-uri 500Euro lunar e suficient. In acest articol ma refer in principal la magazine online, desi am luat ca exemplu un studiu de caz din segmentul turism.
1. Concentreaza-te pe produsele cele mai profitabile
Daca ai un site care vinde mai multe produse, gaseste-le pe cele care se vand cel mai bine si care iti genereaza cel mai mare profit.
Voi folosi in acest articol ca si exemplu un pachet pentru vacanta in croatia.
2. Asigura-te ca esti mai bun decat competitia
Pentru aceste produse, analizeaza produsele similare ale competitiei si asigura-te ca pretul tau este mai mic, ca imaginea produsului tau este mai clara, ca beneficiile produsului tau ies mai bine in evidenta, ca pasii de cumparare sunt intuitivi si usor de urmat.
In cazul in care nu poti sa vii cu un pret mai mic decat al competitiei, recomand sa adaugi mici servicii/produse in plus gratuite (asigurare sanatate inclusa, o carte cu ce sa vizitezi in Croatia care sa poata fi citita pe drum sau acolo, transport pana la aeroport, etc.)
3. Foloseste cu incredere cuvintele negative
Deoarece vrei sa promovezi doar produsul care merge cel mai bine, asigura-te ca reclama ta nu va aparea pentru nici o alta categorie din site-ul tau.
Pentru exemplul de fata, adauga ca si cuvinte negative turcia, spania, malta, roma si toate celelalte destinatii familiare. Daca folosesti cuvinte de tip broad pentru fraza vacanta in croatia e foarte probabil ca reclama ta sa fie afisata si la cautarea vacanta turcia (daca nu ai adaugat negative). Google spune ca pentru o fraza de tip broad reclama ta poate aparea pentru oricare din cuvintele acelei fraze sau pentru fraze similare (sinonime, etc). Pentru a evita ca reclama ta sa apara pentru cuvantul cheie vacanta (termen mult prea general) adauga in lista de negative -[vacanta].
4. Trimite vizitatorii catre pagina destinatie corecta
Fii foarte sigur ca vizitatorii din Adwords ajung pe pagina cu produsul respectiv. In nici un caz nu-i trimite pe pagina de start, nici macar pe pagina de categorie (in cazul in care promovezi un singur produs).
Pentru exemplul de fata trimite vizitatorii catre o pagina unde ai mai multe pachete de vacanta pentru Croatia. Scoate in evidenta beneficiile pe care le ofera pachetele sau agentia pe care o promovezi. Un exemplu bun de landing page pentru exemplul nostru ar fi acesta: http://travel.saga.co.uk/holidays/hotel-holidays/search/destinations/croatia.aspx. Eu as testa o varianta cu beneficiile respective si una fara deoarece mi se pare ca ocupa foarte mult spatiu din primul ecran.
5. Optimizeaza in fiecare zi
In fiecare zi analizeaza cifrele de pe ultimele 7 zile. Concentreaza-te pe cuvintele cheie care iti aduc cel mai mare trafic si cheltuiesc cei mai multi bani.
Neaparat, ruleaza in fiecare zi raportul Search Query Report localizat in interfata din limba romana aici: Campanii/Cuvinte cheie/Vedeti termenii de cautare. Optimizeaza lista de cuvinte cheie si adauga alte cuvinte cheie negative pe care le descoperi din acest raport.
Verifica din Google Analytics comportamentul vizitatorilor din Adwords. Cat timp stau pe site? Compara rata de bounce pe care o ai pe acel landing page pentru vizitatorii din alte surse. Este mai mica? Daca vizitatorii din Adwords au rata de bounce mare inseamna ca nu targetezi persoanele potrivite.
Astept sugestiile voastre. Voi ce altceva urmariti cand promovati un client al carui buget este mai mic decat cel al competitiei?